Toyota Supra

În topul constructorilor de autovehicule se situează Toyota, atât după numărul de automobile construite anual, cât și după fiabilitatea și gradul de inovație al acestora. Accentul pe cele două elemente a fost pus încă de la început de către Kiichiro Toyoda, fondatorul companiei. Primele automobile, A1 și G1, au fost construite în 1935. Cele trei prototipuri A1 au dezvoltat conceptul unui sedan, mașină de familie de clasă medie, cu motor de 3.4 litri și cutie de viteză manuală în trei trepte. Simultan, a fost construit prototipul G1, un camion care putea transporta 1,5 tone și era inspirat de modele deja dezvoltate de Ford și GM, dar era vândut cu un preț mult mai mic. Cum resursele financiare ale companiei erau limitate, tânărul antreprenor a decis să se concentreze pe producția de camioane, mult mai cerute în acea vreme, iar profitul obținut l-a investit în dezvoltarea conceptelor pentru automobile. Actul de naștere al companiei a fost semnat abia în anul 1937 și încet – încet, compania s-a afirmat nu doar în plan național, ci și internațional. A intrat pe piața americană în 1957, la doar două decenii de la înființare, iar în anii 1980 construia deja o fabrică în Statele Unite ale Americii. La succesul internațional au contribuit și inovațiile tehnologice prin care Toyota s-a făcut remarcată: prima producție în masă a unui autovehicul hibrid, bazat pe gazolină și electricitate; sistemul de ghidaj pentru parcare și cutia de viteză în opt trepte.

Prima generație Toyota Supra

Seria Toyota Supra a fost lansată în 1978, întregind oferta de mașini sport a constructorului japonez, cu un automobil de tip fastback coupe. Noua serie a fost concepută ca un concurent direct pentru Datsun Z-Car și a fost bazată pe seria Toyota Celica, de care a fost strâns legată până la a treia generație. Mai mult, Toyota Supra a fost comercializată în Japonia și sub denumirea de Toyota Celica. Noua Toyota Supra avea motor în patru cilindri cu injecție electrică și cutie de viteză manuală în cinci viteze și automată în patru viteze. Versiunea standard includea geamuri electrice, sistem de control al navigației, plafon pentru soare, o consolă cu mici spații de depozitare, tahometru, buzunare pe spătarul scaunelor din față și copertină. La un an de la lansare, veneau și primele îmbunătățiri pentru a se răspunde mai bine cererilor de pe diferite piețe: pentru clienții americani, consola a primit un design nou cu ceas digital, jantele din aluminiu au devenit echipament standard, iar pentru piața europeană s-a optat pentru transmisia Toyota A43D brevetată de producător.

Alte trei generații

În 1982, a ieșit pe piață o versiune mult schimbată a seriei: platforma de la Celica era utilizată în continuare, dar dispunea de faruri retractabile și design modernizat. Gama de motorizări oferea o plajă largă de alegeri, de la motoare de 2.00 litri la 2.8 liri, inclusiv în varianta cu turbosuflantă; puterea mașinii a crescut, viteza maximă fiind de 201 km/oră, iar, mai târziu, de 255 km/oră. O dată cu a treia generație, Toyota Supra s-a remarcat la capitolul tehnologie, prin sistemul de siguranță ABS, sistemul TEMS de absorbție a șocurilor și sistemul WOT, pentru manevrele la viteză mare, precum și prin varianta Supra Turbo. Ultima generație, fabricată între anii 1993-2002, s-a afirmat ca un concurent important pentru Mazda RX-7, Acura/Honda NSX și Mitsubishi 3000GT VR-4, mai ales că era dotată cu un sistem unic de frânare, inspirat de cele utilizate pentru vehiculele de Formula 1. Toate aceste caracteristici, alături de prețul accesibil, transformă o Toyota Supra rulată într-un automobil care se află printre favoritele celor care caută un vehicul sport, performant și fiabil.